”Atunci cînd din cer tună şi fulgeră, iar din streşini curg şiroaie, Bobocel se ascunde într-un ungheraş şi se gîndeşte - gata: de data asta nu mai scapă. Dar a avut noroc de-un tată voinic şi priceput. Casa făcută de dînsul era şi ea bine pusă pe temelii, de neclintit, şi, oricum ar fi încercat-o furtuna, dacă degeaba. Pînă la urmă, trece ploaia, se limpezeşte cerul şi Bobocel adoarme fericit în culcuşul lui...”